Poate ai incercat sa le faci, dar nu ti-au iesit, sau nu ai incercat pentru ca te gandesti ca nu vei avea succes. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa obtii eclere fragede si delicioase!
1. Lasa aluatul sa se raceasca Ai terminat de amestecat aluatul si trebuie sa adaugi ouale? Ai rabdare si nu te grabi sa le adaugi pe loc, caci ouale s-ar putea coagula si sa te trezesti cu o veritabila omleta in aluatul tau de eclere. 5-7 minute ar trebui sa fie suficiente pentru ca temperatura aluatului sa scada si riscul ca ouale sa se gateasca pe loc sa fie minim.
2. Cand e gata aluatul? Coca incepe sa se desprinda singura de marginea cratitei si sa se grupeze intr-o forma omogena. Devine si mai greu de amestecat, totodata.
3. Adauga ouale pe rand Incorporeaza ouale unul cate unul, adaugandu-l pe urmatorul abia dupa ce aluatul nu mai are un aspect umed. Foloseste mixerul, insa la viteza mica, pentru a aera aluatul, incat sa creasca mai usor.
4. Formeaza eclerele cu varful in forma de stea Nu e obligatoriu sa formezi eclerele cu acest varf, incat sa-ti iasa forma clasica, in zig-zag. Ajuta insa enorm ca eclerele sa aiba aceasta forma deoarece e mai putin probabil sa se crape in timp ce cresc. Forma crestata ajuta la eliberarea aburului din eclere si la pastrarea lor in forma intacta.
5. Prepara o umplutura rapida Vrei eclere, insa n-ai timp sa faci o crema de vanilie elaborata, pe baza de oua? Pregateste un pudding de vanilie rapid, conform instructiunilor de pe ambalaj. Vei obtine o crema extrem de similara, intr-un timp mult mai scurt si nimeni nu va stii ca ai trisat putin.
6. Nu le servi imediat Lasa eclerele cel putin o ora la rece inainte de a le manca. Astfel, compozitiile vor avea timp sa se intrepatrunda si gustul devine mult mai intens.